Cum imbinam, cu ce asamblam mobilierul?

Share

Acum stim ce este palul, mdf-ul sau lemnul masiv.

Iar dupa ce il debitam - il taiem in diferite forme si la diferite dimensiuni, acesta este doar o placa de dimensiuni mai mici. Pentru a forma un corp din aceste piese mai mici, avem nevoie sa le asamblam. Dar cum, cu ce asamblam aceste piese?
Aceasta este tema discutiei noastre de astazi – care speram sa nu fie doar un monolog. Vom trece in revista 3 metode de a imbinare, de la cele mai simple, catre cele mai complexe, si va vom spune care este metoda cea mai potrivita.
A. Cea mai usoara optiune de imbinare sunt holtzsuruburile, de 4x50mm sau 4x60mm. Aceasta este insa si cea mai putin rezistenta varianta si de asemenea este indicata doar pentru corpuri ce nu urmeaza a fii demontate. Holtzsurubul este subtire, iar dupa desurubare palul se deterioreaza si nu mai ramane fixat la a doua asamblare. Deci, usor, rapid, insa nu si foarte durabil.
B. O alta optiune este imbinarea cu ericsoane 7x50mm. Pentru montarea acestora avem nevoie de gaurirea palului in cant cu un burghiu de 4,8mm iar in placa cu 7mm. Aceasta este o varianta mai rezistenta decat imbinarea cu holtzsuruburi insa nici la aceasta nu avem garantia ca un corp demontat, mai poate fii montat pe aceleasi gauri deja date.
C. Cea mai eficienta si estetica imbinare a doua placi de pal se poate face cu demontabili. Acestia pot fii aplicati, albi sau maro, sau incastrati, care se regasesc intr-o gama de 7 culori.

Ce unelte sunt necesare pentru folosirea acestor demontabili??

Pentru montarea acestora avem nevoie de unelte ce se regasesc in strusa de scule a oricarui "mester". O freza cu diametru de 25mm, un burghiu de 5mm, un echer gradat si, bineinteles, de o bormasina. O placa de pal se gaureste cu freza de 25mm iar in cantul celeilate gaurim cu burghiul de 5mm. Echerul ne ajuta sa stim unde dam aceste gauri.
Si ar mai fi ceva: Asa cum le spune si numele, cu aceasta solutie de asamblare, corpul poate fii demontat si montat de oricate ori dorim!
Nu va sfiiti sa va spuneti parerea! Cum montati, cu ce montati, ce experiente ati avut, placute sau neplacute, contraziceti-ne chiar cu exemple practice, in asa fel incat cu totii sa ne imbunatatim constant abilitatile de a fabrica mobilier!